Compania care fabrică unul dintre vaccinurile administrate în România, Pfizer-BioNTech, a trimis 200.000 de doze pe aeroporturile din țară. Potrivit unui comunicat de presă al Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV), dozele au ajuns pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
Distribuirea dozelor
- Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 59.670 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Braşov: 23.400 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 23.400 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 24.570 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 23.400 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 23.400 doze.
„Conform calendarului de livrare, următoarea tranşă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 1 martie, iar la acest moment se aşteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare. În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei”, afirmă CNCAV.
Problemele clujenilor
Persoanele din județul Cluj au nemulțumiri legate de faptul că nu îşi pot programa părinţii în vârstă pe platforma de vaccinare deoarece nu sunt locuri libere. Mai mult, din cauza faptului că Bucureștiul reține dublu numărul dozelor, cererea este mult mai mare în comparație cu nevoile clujenilor.
1 comentariu