Polițiștii Secției 6 de la Poliția Rurală Florești s-au sesizat din oficiu, marți, cu privire la faptul că în zona lacului Tarnița, au fost aruncate diverse tipuri de medicamente. Astfel, în urma acestei fapte, au fost colectați 9 saci de polietilenă. Poliția a continuat cercetările și în cursul zilei de miercuri.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat faptul că în două locuri diferite a versantului situat între luciul Lacului Tarniţa şi drumul județean 107P au fost aruncate trei tipuri de medicamente.
Autoritățile care au intervenit
La faţa locului s-au deplasat şi lucrători din cadrul Gărzii de Mediu, Apele Române, Compania de Apă, Laboratorul de Calitatea Apei Someş-Tisa, Poliţia Locală Gilău, care au efectuat activităţi specifice. S-a luat legătura cu Direcţia de Sănătate Publică, reprezentanţii acestei instituţii precizând faptul că a fost oprită captarea apei potabile din Lacul Tarniţa, alimentarea cu apă făcându-se în continuare din Lacul Someşu-Cald.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de infectarea apei, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.”, transmite IPJ Cluj.