Alexandru Rafila este infectat cu noul coronavirus. „Deocamdată mă simt bine”, transmite premierul propus de PSD

Candidatul propus de PSD la funcția de premier al României, dr. Alexandru Rafila, a anunțat că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.

Alexandru Rafila, reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și în același timp, premierul propus de Partidul Social-Democrat (PSD), a fost confirmat în timpul serii de joi ca fiind infectat cu virusul Sars-COv-2.

Rafila transmite că starea lui de sănătate este una bună, în ciuda faptului că se află în carantină alături de familia sa, fiind infectați cu toții.

Declarația lui Rafila

“Am purtat mască…Problema a fost contactul cu un alt coleg care se testase cu foarte puţin timp în urmă. Am mâncat împreună, copiii noştri s-au jucat împreună. Acesta a fost momentul în care am aflat – după câteva zile – că aş putea să fiu infectat, pentru că în cazul acelui coleg se confirmase infectarea cu coronavirus”, a adăugat Rafila.

Rafila e în izolare de 3 zile

Totuși, Profesorul Alexandru Rafila este în izolare din 8 decembrie, deoarece soția lui a fost depistată cu COVID-19. Ulterior, după și-a facut un test Real Time PCR, pentru a vedea dacă este pozitiv, iar în urma acestuia momentan este în carantină.

Total
3
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole pe aceeași temă