Camerele de supraveghere din localitatea Câmpenești, comuna Apahida au surprins, în data de 10 aprilie a.c., un conducător auto care calcă, fără milă, un câine. În urma acestui eveniment, autorului faptei i-a fost întocmit un dosar penal.
În urma acestui incident, organele competente din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida s-au autosesizat cu privire la fapta bărbatului și au demarat verificări în vederea stabilirii situației de fapt.
Cine este autorul faptei
Ca urmare a investigațiilor desfășurate, polițiștii au identificat autorul faptei în cauză, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 69 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.
În cauză, autorului faptei i-a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, faptă care este prevăzută și pedepsită conform Legii 205/2004.
Animalul rănit, salvat de un localnic
În urma acestui eveniment, la fața locului, un localnic inimos s-a autosesizat și a ajutat patrupedul să aibă o șansă la viață. Conform declarațiilor localnicului, animalul a fost transportat la o clinică de specialitate pentru a primi îngrijiri medicale. În urma investigațiilor medicale, s-a constatat faptul că rănile suferite în urma accidentului nu i-au pus în pericol viața.
Totodată, în vederea continuării cercetărilor, au fost sesizați și polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Cluj, după cum se arată comunicatul emis de către Inspectoratul Județean Cluj.
VIDEO cu un puternic impact emoțional