Discuțiile despre carantinarea localităților cu rată de incidență mare devin tot mai actuale și mai pregnante în spațiul public. Primele localități din județul Cluj care au intrat în carantină au fost Sic și Săvădisla unde rata de incidență a cazurilor trecuse de 8,5/1000 de locuitori pentru cea dintâi localitate și de 6,3 pentru cea de-a doua. În contextul în care municipiul Gherla intră de mâine în carantină, la o incidență de peste 8/1000 de locuitor, trebuie să ne întrebăm cât de departe sau de aproape este Cluj-Napoca de acest scenariu.

Pe aceeași temă: Răzvan Cherecheș despre închiderea școlilor și facultatea online
5,88 incidența cazurilor în Cluj-Napoca
Conform ultimilor date oferite de Prefectura Cluj, cele din doi noiembrie, rata de incidență a cazurilor COVID-19 din Cluj-Napoca se apropia de 6/1000 de locuitori. Comparând cu cifra de 6,3 pe care o avea Săvădisla atunci când a intrat în carantină, datele indică faptul că o eventuală carantină a municipiului este aproape. Totuși, prefectul de Cluj, Mircea Abrudean este optimist și spune că deși municipiul Cluj-Napoca are o rată de incidență mare, raportul DSP nu recomandă carantinarea.
„Sperăm să nu fie cazul să ajungem la această situație pentru că impactul este unul cât se poate de negativ, dar totul depinde de ce se întâmplă în perioada următoare și de modul în care înțelegem cu toții să respectăm regulile”, declară Mircea Abrudean.
Prefectul menționează și faptul că acțiunile de control au fost intensificate și că sacțiunile au crescut. În plus, acesta spune că autoritățile fac tot posibilul ca locurile în spitale să fie suficiente, dar că păstrarea cifrelor în limite normale revine fiecărui cetățean.
„Putem constata o plafonare în ultimele 5-6 zile, dar nu putem spera în momentul de față la o scădere. Noi suntem prevăzători și luăm toate măsurile în sensul ăsta. Nu vom sări să ridicăm restricțiile atunci când observăm o plafonare. Nu e normal, nu e corect. Trebuie să existe un trend descendent foarte puternic”, adaugă prefectul.
Acesta mai spune că trendul descrescător al numărului de cazuri din Cluj-Napoca trebuie să dureze mai mult de 10 zile până când se vor lua în calcul ridicarea numitor tipuri de restricții
Cluj-Napoca va intra în carantină dacă vor crește cazurile
Municipiile Dej și Gherla sunt cele mai mari orașe ale județului unde s-a pus problema carantinării. Mai mult, Gherla va intra în carantină de mâine. Dispoziția de carantinare nu a fost dispusă și în Dej atât pentru că rata de incidență era în scădere, dar și din alți factori, spune dr. Moisescu, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică. Acesta subliniază faptul că ancheta de risc epidemiologic dictează măsurile pe care autoritățile le iau cu privire la o anumită zonă.
Astfel, „dacă va continua evoluția și va ajunge să îndeplinească punctele de criterie minoră și majoră din metodologie, bineînțeles. Din punctul meu de vedere și aceasta (n.r. localitatea Cluj-Napoca) este la fel de susceptibilă carantinării”, declară Mihai Moisescu.
Profesorul universitar dr. Răzvan Cherecheș, directorul departamentului de Sănătate Publică din la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul universității „Babeș Bolyai” spune că el nu crede că municipiul Cluj-Napoca va intra în carantină. Specialistul explică faptul că în oraș poate fi vorba deja de o plafonare.
„În momentul în care ai închis școlile, ai închis restaurantele și ai impus obligativitatea purtării măștii peste tot și se vede pe stradă că mult mai mulți oameni poartă mască rezultatul se va vedea de abia în două săptămâni (n.r. de la momentul în care au fost impuse)”, spune Răzvan Cherecheș.
Acesta subliniază faptul că de mâine perioada de plafonare ar trebui să înceapă. Atât prefectul Mircea Abrudean cât și Răzvan Cherecheș spun că în perioada de plafonare măsurile trebuie susținute până când se va observa o scădere semnificativă a numărului de cazuri din Cluj-Napoca.
Ce pot face clujenii pentru a evita carantina
Comunicarea dintre autorități și oameni este unul dintre cele mai importante aspecte ale pandemiei, consideră Răzvan Cherecheș. El spune că și în cazul în care rata incidenței ar scădea sub 3/1000 de locuitori, problema ar rămâne prezentă.
„În momentul în care am coborâ sub trei ne-am relaxa și am deschide școlile la fel și am deschide restaurantele exact al fel, saltul înapoi ar fi foarte rapid”, spune dr. Răzvan Cherecheș.
Prefectul de Cluj consideră că până nu vor scădea cazurile „nu se va mai relaxa nimeni”. Acesta atribuie explozia crizei de coronavirus relaxărilor din trecut.
„Cred că toți înțelegem că trebuie să păstrăm rigoarea și măsurile de precauție mult timp până când nu vor mai fi probleme. oamenii cred că înțeleg foarte bine situația în care ne aflăm și mai ales efectele măsurilor pe care a trebuit să le luăm”, declară Mircea Abrudean.
Dr. Mihai Moisescu spune că odată cu trecerea timpului măsurile de siguranță devin cotidiene, iar oamenii nu mai rămân așa de vigilenți în fața virusului.
„Este de dorit ca oamenii să rămână vigilenți și să păstreze măsurile de siguranță. Să poarte masca corect și în spațiile închise, să respecte distanțarea fizică și să evite contactul social, pe cât posibil”, spune directorul DSP Cluj, dr. Moisescu.
Toate acestea pentru a preveni o posibilă carantinare a municipiului.

6 comentarii