CFR Cluj pierde la scor pe terenul celor de la Roma, 5-0 (3-0)

CFR Cluj a suferit o înfrângere drastică la Roma, scor 0-5, pierzând astfel prima poziție din Grupa A Uefa Europa League.

Lovită de accidentări și de COVID-19, trupa din Gruia a început prost meciul de la Roma. Gazdele au deschis scorul chiar în primul minut de joc prin Mkhitaryan.

CFR Cluj putea să egaleze prin Rondon, câteva minute mai târziu, dar șutul bun trimis de acesta a fost parat de Lopez.

Roma și-a mărit avantajul la trei goluri în doar 10 minute prin Ibanez (’24) și Mayoral (’34), acesta fiind și scorul pauzei.

Dan Petrescu a făcut două mutări în startul reprizei secunde, introducându-i pe Alexandru Păun și Pereira, dar fără succes pe tabelă.

Formația care a mai înscris a fost tot Roma, de două ori, prin același Mayoral (’84), dar și prin fostul jucător al celor de la Barcelona, Pedro (’89).

În urma acestei înfrângeri, CFR Cluj pierde prima poziție din Grupa A Uefa Europa League.

Pentru elevii lui Dan Petrescu urmează deplasarea de la FC Argeș, duminică, 8 noiembrie, ora 18,00.

Echipele în AS Roma – CFR Cluj 5-0 (3-0)

AS Roma: Pau López – Fazio, Ibanez, Kumbulla, – Bruno Peres, Cristante, Veretout, Spinazzola – Villar, Mkhitaryan, Borja Mayoral
Rezerve: Boer, Mirante, Karsdorp, Juan Jesus, Smalling, Pellegrini, Dzeko, Pedro, Zalewski, Milanese, Tripi
Antrenor: Paulo Fonseca

CFR Cluj: Bălgrădean – Susic, Manea, Ciobotariu, Camora – Itu, Hoban, Djokovic – Rondon, Debeljuh, Deac
Rezerve: Sandomierski, Păun, Pereira, Latovlevici, Joca, Carnat
Antrenor: Dan Petrescu

FOTO: Facebook @ AS Roma

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole pe aceeași temă