De ce unii studenţi nu vor să vină fizic la facultate, iar alții așteaptă cu nerăbdare întoarcerea în Cluj-Napoca

elevi, studenti, scoala
Sursa: Unsplash

Se apropie începerea unui nou an universitar, dar studenții știu deja cum se vor desfășura cursurile. Preferinţele studenţilor de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj diferă, în funcţie de modul de viaţă al ficăruia şi de modul preferat de învăţare.

Pentru unii studenţi, modul cel mai eficient de desfăşurare al cursurilor este cel online. Aceştia s-au adaptat şi doresc să continue astfel, din punctul de vedere al calităţii învăţâmântului, dar şi al oportunităţii de a avea un program mai flexibil.

Citește și:  Studenții de la UBB vor începe fizic noul an universitar, dacă sunt vaccinați, testați sau au trecut prin COVID-19

Studenţii care preferă facultatea online

Tudor, student la Jurnalism, preferă facultatea online. Pentru el, incertitudinea situaţiei referitoare la răspândirea virusului SARS-CoV-2 reprezintă un impediment în ceea ce priveşte mutatul din Târgul Mureş în Cluj. Astfel, preferă să continue facultatea în regim online, fiind un adept al acestui sistem. „Dacă m-aş muta în Cluj aş avea costuri suplimentare, care nu au rost în această perioadă în care nu există o certitudine că pandemia nu s-a terminat. “, spune Tudor.

Alida, studentă de asemenea la Jurnalism, preferă învăţământul online sau hibrid, întrucât ea nu poate să se afle în ficare zi la facultate. Aceasta este copywriter în Târgul Mureş şi face de asemenea încă o facultate. Ar putea face facultatea în regim fizic doar dacă renunţă la serviciul pe care îl are, dar nu îşi doreşte acest lucru.

Alida declară că şi dacă nu ar lucra şi ar avea timp să meargă la facultate, i-ar plăcea să facă ore online, pentru că s-a obişnuit astfel. Acest sistem i se pare simplu şi eficient.

„Eu am învățat mai bine de acasă decât în ultimii cinci ani în care am fost studentă. Cred totuşi că cei care sunt boboci, la prima facultate, își doresc cu adevărat sa vină la facultate, să vadă cum este să plece de acasă şi să ia contact cu mediul academic”, a declarant Alida.

Avantajele sistemului de învăţământ clasic

Pentru Maria, învăţământul clasic este de asemenea cel mai eficient. Motivul principal este atmosfera creată de participare fizică la cursuri. Conform acesteia, în timpul facultăţii online, locuind acasă, la Bacău, nu a beneficiat de un mediu propice învăţării şi de linişte. Îşi doreşte să meargă la Cluj, unde are prieteni, îşi poate vedea colegii, poate interacţiona cu multă lume. Îi place atât Clujul, cât şi facultatea sa şi vrea să facă măcar un an întreg facultate în sistemul clasic.  Totodată, Maria susţine că facultatea în mod fizic asigură corectitudinea examenelor.

Studenţii din anul I

Olivia este o studentă în anul I din Republica Moldova. Pentru aceasta, ultimii doi ani făcuţi în regim online au reprezentat o perioadă dificilă, atât din cauza problemelor tehnice, dar şi a lipsei socializării cu profesorii şi colegii şi a contactului fizic cu mediul şcolar. Olivia şi-ar dori ca primul an de facultate să poată participa în mod fizic.

Diana, admisă în anul I la Facultatea de Matematică și Informatică, este de părere că „e mult mai ușor să înțelegi materia în momentul în care ai contact direct cu profesorul”. Aceasta spune că mersul fizic facilitează „schimbul de replici elev-cadru didactic, iar în cadrul orelor online apar unele dificultăți din acest punct de vedere”. De asemenea, studenta este de părere că prezența fizică în oraș i-ar permită să își dezvolte și viața socială prin prezența la cât mai multe evenimente organizate de facultate.

Părerea unui profesor

Drd. Ovidiu Duță, asistent de cercetare în cadrul Facultății de Științe Politice Administrative și ale Comunicării, este de părere că modelul propus de UBB este foarte flexibil. Totuși, el spune că ar vrea să-i vadă pe studenți în băncile facultății, privind prin ochii unui seminarist.

„Pentru un profesor seminar în cadrul unor seminarii și ateliere care implică munca fizică, prezență și aplicată pe echipamente specifice, cred că studenții ar trebui să considere că ar trebui să vină la facultate din toamnă. Pe de altă parte, după 3 semestre în care viața lor a fost doar online, mai mult ca sigur anumite tabieturi s-au format, poate s-au înscris la altă facultate, și-au luat un job și atunci, e ceva mai greu să renunțe la drumul pe care și l-au ales în timpul pandemiei pur și simplu, cu toate că au 2 luni la dispoziție”, descrie Ovidiu Duță.

De asemenea, profesorul consideră că limitarea flexibilității studenților nu reprezintă o variantă potrivită din punctul de vedere al universității. Acesta privește în ansamblu și punctează că „ nu le poti cere sa renunte la job daca inseamna sa isi ajute parintii sau nu le poti cere sa se vaccineze daca nu simt asta”.

Mereu voi susține aspectul fizic

„Eu, ca seminarist și titular de ateliere practice, mereu voi susține aspectul fizic, față în față în dauna celui online. Doar pentru că materiile pe care le am sunt eminamente practice și este mult mai garantat rezultatul pe care îl am de oferit dacă interacționez și pun mâna pe echipamentele pe care trebuie să le învețe studenții. Dar dacă eram profesor titular pe cursuri cu întreg anul, aș fi cântărit foarte bine opțiunile și aș fi menținut o abordare echilibrată pentru a nu discrimina alegerile studenților. În fond, fiecare este liber să aleagă ceea ce consideră ca îi face bine pentru sănătatea fizică și mentală. Vom vedea după primele săptămâni care a fost sau va fi cea mai bună abordare”, mai spune Ovidiu Duță.

Citește și: Valeriu Gheorghiță։ România a intrat în valul IV al pandemiei. A treia doză de vaccin anti-COVID, din septembrie

Pentru mai multe informații referitoare la noul an universitar, citește pagina oficială a UBB.

Articol realizat de Delia Aga și Ștefan Chețan.

Total
2
Shares
3 comentarii
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole pe aceeași temă