Compania americană Pfizer a anunțat ieri că a solicitat autorizare de urgență a vaccinului COVID-19 dezvoltat în parteneriat cu BioNTech, o companie germană. „Food and Drugs Administration” (FDA: Administrația mâncării și a medicamentelor) va analiza datele pe care Pfizer le-a oferit în vederea autorizării vaccinului.

Pe aceeași temă: Vaccinul COVID-19 dezoltat de Pfizer și BioNTech va putea fi transportat la temperatura camerei
Când vor fi vaccinați primii oameni
The New York Times scrie că timp de trei săptămâni o echipă de specialiști va verifica documentele depuse de Pfizer. Astfel, sursa citată estimează că primii americani vor fi vaccinați în prima jumătate a lunii decembrie.
Consorțiul Pfizer-BioNTech a anunțat faptul că vaccinul are o rată de succes de 95% și oferă rezultate încurajatoare și în cazul vârstnicilor. Competitorul direct, Moderna, a anunțat, de asemenea, o rată de succes de 95% în urma testelor efectuate.
Când vine vorba de efecte adverse, consorțiul a anunțat faptul că doar 2% dintre participanți au arătat simptome, pe când la vaccinul Moderna, rata crește la 9%. Totuși, vorbim de simptome secundare ușoare precum oboseala. Durata maximă a efectelor este de 36 de ore.

1 comentariu