Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea care elimină pensiile speciale pentru parlamentari, adoptată în urmă cu o săptămână în Parlament. Legea a mers la promulgare după ce Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunțat că nu va ataca la Curtea Constituțională pentru că nu a identificat niciun motiv de neconstituționalitate.
Pe aceeași temă: Avocatul poporului este de acord cu eliminarea pensiilor speciale și nu atacă legea la CCR
În data de 17 februarie, au fost 357 de voturi pentru, zero abțineri și zero voturi împotrivă eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor. UDMR s-a abținut la vot.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 24 februarie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.”, anunță Administrația Prezidențială.
Legea a fost inițiată de PSD, cu numeroase amendamente preluate de la USR-Plus şi PNL.