Maia Sandu este candidata pro-europeană din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) care în urma alegerilor prezidențiale din Republica Moldova îl învinge cu un scor zdrobitor pe Igor Dodon, fost președinte. După numărarea a 99,77% din voturi, Maia Sandu are un procent de 57,61%, iar Igor Dodon de 42,39%. O întorsătură de situație este imposibilă, deoarece diferența dintre procente este prea mare.
Oficial, Maia Sandu scrie istorie prin faptul că este prima femeie președintă a Republicii Moldove. Prezenţa la vot în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale a fost de 52,77%, deci în total s-au prezentat la urne 1.646.626 alegători.
Iohannis o felicită pe Maia Sandu
Șeful Statului din România, Klaus Iohannis, a fost primul președinte care a felicitat-o pe noua președintă, Maia Sandu, prin intermediul Twitter pentru rezultatul obținut:„O felicit pe @sandumaiamd pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din #RepublicaMoldova! Cetățenii Steagul Moldovei au ales continuarea drumului european și democratic, un drum al progresului! RO va rămâne alături de Steagul Moldovei în eforturile reale de modernizare, democratizare și apropiere de UE.”.
Mai mult, șeful statului va merge în vizită la Chișinău după ce Maia Sandu își va prelua mandatul, conchide o discuție telefonică dintre cei doi, transmite Administrația Prezidențială.
„Președintele României și Președintele ales al Republicii Moldova au convenit în cadrul discuției că obiectivul principal în relația bilaterală îl reprezintă extinderea și aprofundarea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova dintre cele două state, în beneficiul direct al tuturor cetățenilor Republicii Moldova.
În acest scop, un prim pas îl va reprezenta vizita oficială pe care Președintele României, domnul Klaus Iohannis, o va efectua în Republica Moldova în perioada următoare, la invitația doamnei Președinte Maia Sandu, după preluarea mandatului prezidențial.”, transmit aceștia.
De ce a fost votată Maia Sandu?
Adriana, studentă UBB în Cluj-Napoca, venită din Republica Moldova: „Alegerile din Noiembrie 2020 sunt un pas nou și important pentru Republica Moldova. Acestea au demonstrat că, indiferent de locul în care ne aflăm, luptăm pentru țara noastră.
Schimbări vor fi în toate domeniile, și pe toate planurile, doar că toate se vor face în timp. Sunt sigură de asta pentru că, în comparație cu fostul președinte, Maia Sandu are ceva ce el nu a avut niciodată, anume pe noi, cetățenii.
Tineretul a votat Maia Sandu. A votat pentru că își doresc o schimbare pentru ei, pentru părinții lor, la care majoritatea sunt plecați de acasă, pentru bunici și pentru viitoarele generații, care ar putea fi copiii lor. Principiile Doamnei Președinte sunt: “actiune și solidaritate”.
Care sunt obiectivele acesteia și care este părerea tinerilor despre aceasta
Obiectivele acesteia sunt , în primul rând să scoată țara din sărăcie și să întoarcă autoritățile înapoi de partea populației”.
Mădălina, moldoveancă din Hîncești, studentă în Cluj, întrebată despre cum s-au desfășurat alegerile și ce fel de emoție a creat câștigarea alegerilor de către Maia Sandu, dar și de ce a fost votată, spune:
„De dimineață am mers cu întreaga familie la vot. Am așteptat împreuna, cu nerăbdare rezultatele. Am rămas plăcut surprinși și credem că este cea mai bună decizie la acest moment pentru cetățenii din Republica Moldova. Cel puțin, cred că noul președinte ne va reprezenta țara la cel mai înalt nivel. Pot cu demnitate să spun că Maia Sandu este președintele meu! Ce ține de schimbările majore, totul depinde de ce susținere va avea Maia Sandu din partea parlamentarilor. Sperăm, însă, că se va simți o eliberare de fostele ideologii a lui Igor Dodon.
Tineretul, dar și majoritatea părinților, bunicilor, care spun lucrurilor pe nume, sunt bine și corect informați, au ales-o pe Maia Sandu. Maia Sandu a fost votată pentru succesele ei, pentru capacitățile de a conduce o țară și de a o reprezenta la cel mai înalt nivel. Este candidată pro europeană și susține democrația punând pe primul loc cetățenii, nu interesele proprii.
Rămâne doar să vedem cum vor evolua lucrurile, dar încrederea pe care am oferit-o noului președinte înseamnă foarte mult și de acum înainte poarta o responsabilitate pentru întregul popor.”
Turul II a fost unul tensionat
Mihaela, originară din Republica Moldova ne-a transmis: „Turul II de alegeri a fost unul foarte tensionat, din cauza candidatului Igor Dodon. Acesta văzând că pierde puterea, a început să recurgă la cea mai mârşavă metodă posibilă de a mobiliza electoratul – promovarea discursului de ură, răspândind minciuni. Este o atitudine care trebuie sancţionată nu doar politic, dar şi penal. În pofida acestor lucruri, iată că Moldova a reușit să aleagă un președinte cu verticalitate ce va aduce schimbarea spre bine.
E prea devreme să fac vreo presupunere a ce se va schimba odata cu alegerea Maiei Sandu la funcția de președinte al țării. Nu poate fi mai rău acești patru ani, când știm bine că peste 140 de mii de tineri au părăsit țara, aproape 100 000 de oameni au rămas fără lucru, medicii, profesorii, oamenii de afaceri au fost lăsați de izbeliște. Pot afirma că există toate șansele să avem un parcurs european, să luptăm cu corupția și ca autoritățile să atragă o mai mare atenție la nevoile oamenilor”.
1 comentariu