Cel de-al doilea maraton de vaccinare de pe 7-9 mai de la Bucureşti îşi propune creşterea numărului de persoane imunizate, dar şi informarea populaţiei, „ asigurând o vaccinare timp de 24 de ore din 24”.
Marţi, 5 mai, medicul Valeriu Ghorghiţă, împreună cu domnul profesor Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din București „Carol Davila”, au comunicat detalii despre maratonul de vaccinare de 24 de ore ce va avea loc la Bucureşti în perioada 7-9 mai, în două locaţii: la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională. La Sala Palatului sunt 40 de cabinete de vaccinare, iar la Biblioteca Naţionala sunt 10. Cele 50 de fluxuri de vaccinare sunt operate de aproximativ 1200 de voluntari. Evenimentul este sprijinit de comunitatea academică a universităţii şi autorităţile locale.
Succesul de la Timişoara
Primul eveniment de acest tip a fost cel de la Timişoara din perioada 21-23 aprilie. Medicul Valeriu Gheorghiţă a declarat că acesta a fost un succes, întrucât a contribuit la creşterea procentului persoanelor pro-vaccinare şi a deschis şirul maratoanelor de acest tip. Vor urma aşadar astfel de evenimente realizate de celelalte universități de medicină și farmacie din Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, în perioada 14-16 mai.
Cel de-al doilea palier al evenimentului–Informarea
Spre deosebire de evenimentul de la Timişoara, cel de la Bucureşti se remarcă prin adăugarea unei activităţi de informare a populaţiei cu privire la vaccin, organizată de comunitatea medicală din Universitate. Activitatea de informare se va desfăşura într-un studio la Sala Palatului şi se va transmite live. Invitaţii sunt medici din cadrul universităţii, specializaţi în domenii diferite, care şi-au dorit să participe. Aceştia vor vorbi despre procesul de vaccinare, pentru a răspunde întrebărilor cele mai comune pe care şi le pun românii cu privire la vaccin şi la reacţiile adverse.
Aceste emisiuni de informare se va transmite pe Facebook-ul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București. Rectorul Viorel Junga a declarat că se va pune la discpoziţie o adresă de email, unde oricine poate trimite întrebări la care specialiştii să răspundă.
“majoritatea sesiunilor informative se vor plia pe nevoia reală de informare și pe majoritatea întrebărilor care astăzi sunt propagate în spațiul public și în rândul oamenilor care sunt preocupați de vaccinare, pe bună dreptate, și care au întrebări legitime, firești, legate de posibilele reacții adverse, cum le putem gestiona, cum le putem anticipa, cum le recunoaștem. Sunt elemente care țin de specificul specialităților respective și tocmai de aceea consider și apreciez foarte mult acest gen de activitate de informare, în paralel cu activitatea propriu-zisă de vaccinare.”, a declarat medicul coordonator al campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.
Proiecte similare
Înafară de celelalte maratoane de vaccinare organizate de universităţi care s-au anunţat, oamenii au şi posibilitatea de a se vaccina la Drive Thru sau în spitalele militare. Profesorul Viorel Junga susţine că înscrierile numeroase ale oamenilor la vaccin în aceste centre nu va afecta participarea oamenilor la maratonul de la Bucureşti, întrucât sunt foarte multe persoane care încă nu s-au vaccinat.
“Pe noi ne interesează, pe toți, să asigurăm accesul unui număr mare de persoane care se pot vaccina într-un interval mai scurt de timp. Cred că o creștere a capacității de vaccinare, prin îmbinarea acestor evenimente de tip maraton de vaccinare, ajută cu siguranță, pe de o parte, la creșterea numărului de persoane vaccinate. Însă, mai mult decât atât, se menține, dacă vreți, și se propagă acest curent de dorință de vaccinare, pe care este foarte bine să îl menținem în rândul oamenilor.”, a mai spus medicul Valeriu Gheorghiţă.
În ceea ce priveşte numărul oamenilor care se vor prezenta la maraton, profesorul a declarat că nu poate preciza un număr estimativ.