Minerii de pe Valea Jiului vor primii 11 milioane de lei de la Guvern

Premierul Florin Cîțu a anunțat că minerii vor primi 11 milioane de lei în urma revizuirii bugetului. Acesta a spus că banii pe care minerii i-au cerut sunt meritați.

„A fost aprobat un act normativ săptămâna trecută şi astăzi am aprobat o completare. Ştiţi foarte bine că minerii au primit anul trecut salariile, dar nu au primit acea suplimentare, tichete şi alte sporuri, care erau reglementate prin contractul colectiv de muncă. Pentru că este o companie în insolvenţă, a trebuit să facem o hotărâre de guvern separată şi să găsim o sursă. S-a aprobat, o să fie publicată cred că în următoarele minute, ca să ne asigurăm că banii ajung cât mai repede la mineri în Valea Jiului”, a spus Cîţu.

El a adăugat că suma totală pe care o vor primi minerii este de 11 milioane de lei.

„Tot ce a fost cerut a fost completat, nu este nicio diferenţă între suma pe care au justificat-o şi ceea ce va fi în hotărârea de Guvern. (…) Sunt sumele suplimentare, e vorba de ceea ce înţeleg că anul trecut nu au primit minerii… şi au făcut acest protest spontan”, a afirmat premierul la Palatul Victoria.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole pe aceeași temă