Departamentul pentru Apărare din America a făcut un pas înainte în vederea dezvoltării bazei militare de la Câmpia Turzii. Acesta va investi 250 de milioane de dolari în extinderea și repararea unității. Instituția a primit 15 oferte pentru acest contract, dar a selecatat doar 9 companii, toate companii străine, notează Profit.ro.

Cei 250 de milioane vor eșalonați până în 2026, dar în anul curent Congresul American a stabilit că vor fi investiți 130 de milioane dolari. „Baza de la Câmpia Turzii este una dintre principalele surse ale Comandamentului european al forțelor SUA de a răspunde la un mediu de securitate european în evoluție”, se arată în cererea de fundamentare la buget depusă în 2020 de Forțele Aeriene.
Dintre cei 15 ofertanți inițiali, americanii au ales 9 companii pentru licitație, 3 americane, 2 spaniole, 2 turcești și câte una din Germania și Grecia. În plus, Pentagonul vrea să construiască la baza de la Câmpia Turzii facilități de depozitare pentru echipamente și vehicule, facilități de alimentare și realimentare cu combustibil a aeronavelor, inclusiv de depozitare a carburanților, o platformă de parcare a aeronavelor și o platformă de încărcare și descărcare a materialelor periculoase, inclusiv muniție.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) investește 200 de milioane de euro în aceeași bază
În 2020 MApN a deschis o licitație evaluată la 1,3 miliarde de lei în vederea dezvoltării aceleiași baze militare. Atunci ministerul, în „perspectiva dotării forțelor aeriene cu alte tipuri de aeronave de luptă multirol, precum și diversificarea gamei de misiuni și exerciții naționale sau cu participare internațională”, a stabilit deschiderea licitației.
Anul acesta, Ministerului Apărării Naționale i s-a alocat 2% din PIB.
