Guvernul a prelungit joi starea de alertă pentru încă 30 de zile și a adoptat noi prevederi pentru perioada sărbătorilor de Paște. Hotărârea de Guvern mai prevede și limitarea gradului de ocupare în stațiunile de pe litoral la 70% din capacitatea spațiilor de cazare.
Care sunt noile prevederi
Potrivit documentului adoptat de Guvern, în Noaptea de Înviere nu vor mai fi restricții de circulație. Prin urmare, în toate localitățile, circulația persoanelor în afara locuinței, în perioada 1 mai – 2 mai este permisă în intervalul orar 20,00-5,00, pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.
De asemenea, Guvernul a prelungit și programul de funcționare al magazinelor până la ora 20,00, în localitățile unde rata de incidență nu ar fi permis funcționarea acestora după ora 18,00, însă doar în Duminica Floriilor, pe 23 aprilie, și în Vinerea Mare, pe 30 aprilie.
Totodată, circulația persoanelor în afara locuinței în intervalul orar 20,00-5,00 va fi permisă și în perioada 8 mai – 9 mai, cu ocazia sărbătorii religioase specifice lunii Ramazan.
Litoralul, ocupat de turiști în proporție de 70%
Conform aceleiași decizii adoptate de către Guvern, proprietarii unităților de cazare de pe litoral vor fi obligați să primească turiști doar la o capacitate de maxim 70% din spațiile de cazare, așa cum este și în cazul stațiunilor montane în acest moment. Această măsură se aplică în cazul următoarelor stațiuni։
- Zona Mamaia Nord, județul Constanța
- Năvodari, județul Constanța
- Mamaia și Mamaia-Sat, județul Constanța
- Constanța, județul Constanța
- Agigea, județul Constanța
- Eforie Nord, județul Constanța
- Eforie Sud, județul Constanța
- Techirghiol, județul Constanța
- Tuzla, județul Constanța
- Costinești, județul Constanța
- Neptun-Olimp, județul Constanța
- Jupiter, județul Constanța
- Cap Aurora, județul Constanța
- Venus, județul Constanța
- Saturn, județul Constanța
- Mangalia, județul Constanța
- 2 Mai, județul Constanța
- Vama Veche, județul Constanța
Documentul integral privind decizia prelungirii stării de alertă poate fi accesat AICI.
Anexa cu noile măsuri adoptate de către Guvern poate fi consultată AICI.