Băiatul din Cluj care și-a torturat, filmat și omorât pisica a fost dat pe mâna poliției de tatăl lui

Un copil, în vârstă de 16 ani s-a filmat săptămâna trecută în timp ce omora o pisică pe care a primit-o sub formă de donație. Băiatul a filmat tot actul și i-a trimis imaginile persoanei care îi donase animalul. Tatăl lui a recunoscut gestul și a sunat la poliție.

Momentan, poliția a deschis un dosar penal, cercetându-l pentru uciderea cu intenție a unui animal. Această faptă poate fi pedepsită cu închisoarea până la un an sau cu amendă penală. Mai mult, organele abilitate consideră că filmarea este dovada clară că tot ceea ce s-a întâmplat a fost premeditat.

Tatăl adoleșcentului, un cadru medical din Cluj-Napoca, a recunoscut gestul incredibil făcut de propriul copil și a mărturisit că a fost primul care a chemat poliția: „Noi l-am dus la polițiști, noi am aflat de asta și l-am dus. El era supravegheat de fiecare dată”, a declarat tatăl pentru ȘtirileProtv.

Adolescentul a fost dus în fața magistraților, iar procurorii au dispus control judiciar pentru 60 de zile.

Gabriela Groza, psiholog judiciar, spune că „din punct de vedere psihologic, chiar psihiatric, este un comportament care se investighează și este asociat cu diferite probleme, tulburări. Prima ipoteză pentru această persoană este că are o problemă și are nevoie neapărat de o evaluare de specialitate”.

Total
1
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole pe aceeași temă