O analiză a Uniunii Europene (UE) a dovedit faptul că, anual, pierderile economice cauzate de fenomenele meteorologice grave se ridică la 12 miliarde de euro. În plus față de asta, estimările arată că în viitor, dacă încălzirea globală continuă, pierderile se pot ridica la 170 de miliarde de euro anual. Ca urmare, uniunea a adoptat o nouă strategie referitoare la schimbările climatice.
„Pandemia de COVID-19 ne-a reamintit cu fermitate că un nivel de pregătire insuficient poate avea consecințe dezastruoase. Nu există niciun vaccin împotriva crizei climatice, dar putem totuși să o combatem și să ne pregătim pentru efectele sale ineluctabile. Impactul schimbărilor climatice se resimte deja atât în interiorul, cât și în afara Uniunii Europene. Noua strategie de adaptare la schimbările climatice ne permite să ne accelerăm și să ne aprofundăm pregătirile. Dacă ne pregătim încă de pe acum, putem să construim un viitor rezilient la schimbările climatice”, a declarat Frans Timmermans, vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european.
Care este noua strategie asumată de UE
„La acțiunile noastre de adaptare la schimbările climatice trebuie să participe toate componentele societății și toate nivelurile de guvernare, atât în interiorul, cât și în afara UE. Vom depune eforturi pentru a construi o societate rezilientă la schimbările climatice prin îmbunătățirea cunoștințelor referitoare la impactul schimbărilor climatice și a soluțiilor de adaptare, prin intensificarea planificării adaptării la schimbările climatice și prin multiplicarea evaluărilor riscurilor climatice, prin accelerarea măsurilor de adaptare și prin sprijinirea consolidării rezilienței la schimbările climatice la scară mondială”, arată Comisia Europeană într-un comunicat.
O adaptare mai inteligentă, mai rapidă și mai sistemică
„Măsurile de adaptare trebuie să se bazeze pe date solide și pe instrumente de evaluare a riscurilor care să fie puse la dispoziția tuturor: de la familiile care cumpără, construiesc și renovează o locuință la întreprinderile din regiunile de coastă sau la fermierii care își planifică culturile. Pentru a realiza acest lucru, strategia propune acțiuni menite să deplaseze limitele cunoștințelor referitoare la adaptare astfel încât să putem colecta mai multe date, de mai bună calitate, asupra riscurilor și a pierderilor legate de climă, punându-le la dispoziția tuturor. La Climate-ADAPT, platforma europeană pentru cunoștințe în materie de adaptare, care va fi consolidată și extinsă, se va adăuga un observator specific în domeniul sănătății pentru a se urmări, a se analiza și a se preveni cu mai multă acuratețe impactul schimbărilor climatice asupra sănătății”, arată Comisia Europeană.
„Schimbările climatice au repercusiuni la toate nivelurile societății și în toate sectoarele economiei, ceea ce înseamnă că măsurile de adaptare trebuie să fie sistemice. Comisia va continua să includă considerații privind reziliența la schimbările climatice în toate domeniile de politică relevante. Aceasta va sprijini dezvoltarea și punerea în aplicare în continuare a strategiilor și a planurilor de adaptare, cu trei priorități transversale: integrarea adaptării în politica macrobugetară, găsirea unor soluții bazate pe natură în materie de adaptare și luarea unor măsuri de adaptare locale”, se arată în comunicatul prezentat de Comisia Europeană.
Intensificarea acțiunii internaționale
„Politicile noastre de adaptare la schimbările climatice trebuie să fie în concordanță cu poziția noastră de lider mondial în materie de atenuare a schimbărilor climatice. Acordul de la Paris a fixat un obiectiv mondial în materie de adaptare și a subliniat faptul că adaptarea este un factor-cheie al dezvoltării durabile. UE va promova abordări subnaționale, naționale și regionale în materie de adaptare, axându-se în special pe adaptarea în Africa și în statele insulare mici în curs de dezvoltare. Vom spori sprijinul acordat rezilienței și pregătirii în materie de climă pe plan internațional, prin furnizarea de resurse, acordând prioritate luării de poziție și sporind eficacitatea, prin intensificarea finanțării internaționale și prin consolidarea implicării și a schimburilor la nivel mondial cu privire la adaptare. De asemenea, vom colabora cu partenerii noștri internaționali pentru a elimina decalajul în ceea ce privește finanțarea internațională a combaterii schimbărilor climatice”, transmite Comisia Europeană.