Un alt lot cu vaccinuri AstraZeneca a fost suspendat în Italia. În România au fost vaccinate peste 60.000 de persoane din lotul respectiv

Autoritățile din Italia au suspendat vaccinarea populației cu dozele AstraZeneca din lotul ABV 5811 după ce un bărbat a murit în urma injectării. Autoritățile spun că acțiunea este una preventivă.

Pe aceeași temă: Întârzierea livrărilor de vaccinuri AstraZeneca va fi compensată cu doze de la Pfizer-BioNTech

Conform Biziday, România a primit în urmă cu o lună peste 100.000 de doze din lotul ABV 5811. Dintre acestea, 61.825 au fost deja folosite. Reamintim că săptămâna trecută, Danemarca a suspendat vaccinarea cu AstraZeneca pe baza unor cheaguri de sânge ale pacienților.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, doctorul militar Valeriu Gheorghiță, a declarat că suspendarea vaccinării nu intră momentat în calcul în România. „Nu se pune problema la acest moment să luăm o decizie, e ca și cum am decide să suspendăm doar în regiunea Banatului, adică cam așa s-a întâmplat în Italia. (…) Probabil că acel lot a fost distribuit doar în regiunea respectivă”, a declarat acesta pentru Europa FM.

Declarațiile companiei AstraZeneca

Compania a transmis ieri un comunicat prin care anunța persoanele vaccinate că „vaccinul contra COVID-19 este sigur” și că această informație se „bazează pe date științifice clare”.

„O analiză atentă a tuturor datelor disponibile privind siguranța a peste 17 milioane de persoane vaccinate în Uniunea Europeană (UE) și Marea Britanie cu vaccin COVID-19 AstraZeneca nu a evidențiat un risc crescut de embolie pulmonară, tromboză venoasă profundă (TVP) sau trombocitopenie , în orice grup de vârstă, sex, lot sau într-o anumită țară”, a transmis compania.

Compania spune că raportul lunar privind siguranța vaccinului va fi făcut public pe site-ul Agenției Europene pentru Medicamente în săptămâna următoare, „în conformitate cu măsuri excepționale de transparență pentru COVID-19”. În plus, compania adaugă faptul că reacțiile adverse sunt normale considerând numărul mare de persoane vaccinate.

În România, au fost vaccinate în total 2.160.564 de persoane, dintre care 231.562 cu vaccinul produs de AstraZeneca. În ultimele 24 de ore, 42.699 au fost vaccinate, dintre care 5.358 cu vaccinul produs de AstraZeneca.

Total
5
Shares
2 comentarii
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole pe aceeași temă